ANUNT IMPORTANT!

Vrăjitoarea Aurelia ArdeleancaVrăjitoarea Aurelia ArdeleancaVrăjitoarea Aurelia Ardeleanca

Cine este aici?

Avem 52 vizitatori online
Cărţile de tarot şi semnificaţia lor PDF Imprimare Email

0 – Nebunul (The Fool) 0 – Nebunul (The Fool)
Prima carte din Arcana Majoră se numeşte Nebunul, în engleză, The Fool. Cartea are cifra zero (0), care înseamnă că persoana acţionează fără să ştie întradevăr ce face. Ia o şansă, merge după ce-i spune intuiţia, nu se uită pe unde calcă. Persoana este ori o aventurieră ori foarte copilăroasă. Nu planifică – ci pur şi simplu face ceva.

Nebunul apare atunci când cineva începe ceva total nou în viaţă. Este cartea care apare atunci când nu ne interesează părerea altora – luăm riscuri, şanse, şi facem exact cum ne zice inima.

Ceea ce facem pare nebuneşte – şi uneori este – dar avem multe de învăţat din asta. Facem ceea ce simţim că trebuie să facem în adâncul inimii noastre, mergem după impulsul momentului şi facem lucruri destul de tâmpite.

Cartea înseamnă de pildă o relaţie nouă, o mutare, o aventură, un risc. Cartea înseamnă că totul este nou pentru noi, deci nu facem ceea ce ne stă în fire – facem ceva uluitor şi extravagant. Învăţăm ceva cu totul nou pentru noi şi ne descurcăm aşa cum ne duce capul.

Cartea poate fi bună sau rea, dar de obicei avertizează că o chestie negândită poate aduce tot felul de probleme. Dar uneori avem noroc şi putem câştiga prin a lua şanse.

Apare de exemplu atunci când ne avântăm într-o călătorie de exemplu fără să ştim care ne este ţelul, când începem o afacere fără să ştim multe despre domeniu său atunci când nu avem bani, când ne aruncăm într-o relaţie cu cineva deşi ştim că este o greşeală şi că persoana nu ni se potriveşte, sau atunci când, pentru  a reuşi, luăm o şansă să vedem dacă ţine sau nu. Interpretare: Cartea semnifică toate acele ocazii în care suntem spontani şi plini de entuziasm pentru necunoscut şi pentru ce este nou.

O altă interpretare: Munca nesigură dar rentabilă. Revolta împotriva ordinei sociale. Imaturitate. Simpatie şi carismă. Talent bine folosit. Generozitate. Triumf în activităţi artistice.

Poziţie inversă: insecuritate totală. Boală. Nebunie. Probleme cu prestigiul social. Talent mediocru. Insecuritate sexuală.

1 – Magicianul (The Magician) 1 – Magicianul (The Magician)
A doua carte din Arcana Majoră se numeşte Magicianul sau Magul, în engleza The Magician sau The Magus.

Magicianul semnifică potenţialul omului de-a primi ce vrea în viaţă. Avem la îndemână tot ceea ce este necesar pentru a avea totul, însă cum folosim ce avem este important. De asemenea avem nevoie şi de nişte ţeluri în viaţă, pe care le concretizăm cu ajutorul magicianului din noi.

Cartea semnifică manipularea celor din jur şi a situaţiei în sine, capacitatea de-a şti ceea ce doreşti şi de-a atinge scopurile. Magicianul este un egoist, care nu se prea gândeşte la alţii şi foloseşte manipulaţia, inteligenţa şi voinţa pentru a-şi atinge un anumit scop. Magicianul semnifică încrederea în sine şi puterea de-aşi creea propria viaţă şi propriul destin.

Deasemenea, cartea este o carte a posibilităţilor. Apare atunci când facem pe dracu-n patru şi ne ajungem scopurile. De obicei atunci când ne funcţionează creerul aşa cum trebuie deoarece ştim exact ce vrem şi nu ne lăsăm bătuţi. Interpretare: Cartea semnifică şmecherie, manipulare, inteligenţă, diplomaţie şi încredere în sine, dar şi un om manipulativ din jurul nostru de care trebuie să ne ferim.

Alta interpretare: Magicianul indică un nou început, sau concretizarea unui plan. Semnifică puterea voinţei, a personalităţii, şi dorinţa de-a îmbunătăţi situaţia. Este o carte pozitivă. Anunţă succes.

Poziţie întoarsă: Caracter slab. Indecizie, lipsă de încredere în sine. Eşuare în planuri sau ce ne-am propus. Persoana crede prea mult în magie sau în soartă. Persoana trebuie să lupte pentru ca să îmbunătăţească lucrurile. Nimic nu vine de la sine, totul vine din efort.

2 – Marea Preoteasă (The High Priestess) 2 – Marea Preoteasă (The High Priestess)
Marea Preoteasă, the High Priestess simbolizează cunoştinţe, deşteptăciune, intuiţie, ceea ce nu se poate vedea ci numai simţi, ceea ce este necunoscut şi ascuns.

Cartea semnifică şi pasivitate, înţelegere adâncă, observaţii, dorinţa de a învăţa despre misterele lumii şi a societăţii.

Când apare Marea Preoteasa în cărţi, înseamnă că avem de-a face acum sau în viitor cu o femeie misterioasă şi secretoasă, care vrea să ştie multe dar care nu dezvăluie mai nimic. Cartea înseamnă şi secrete care sunt pe cale de a fi dezvăluite. Cartea poate însemna şi interes pentru tarot sau ştiinţele esoterice sau poate fi o ghicitoare.

De cele mai multe ori apare, ca să ne avetizeze că secretele noastre vor fi dezvăluite sau că vom fi desconspiraţi de cineva. Putem să fim desconspiraţi de o ghicitoare dar şi de-o persoană care se pricepe la oameni şi care ştie să vadă dedesubturile psihicului. Persoana poate fi chiar un hipnotizor. Interpretare: Marea Preoteasă înseamnă mister şi cunoştinţe. Ea ţine secrete dar şi ştiinţa şi reprezintă un viitor care încă nu este dezvăluit. Cărţile vor să-ţi foloseşti intuiţia.

O altă interpretare : Creativitate, iniţiativă, sesibilitate artistică, toleranţă, senzualitate. Carte foarte pozitivă pentru o femeie.

Poziţie întoarsă: Rigiditate în gândire, frica de pierderi economice. Incapacitate de-a administra bunurile economice. Lipsa de iniţiativă şi atitudine rebelă contra legilor sau a studiilor.

3 – Împărăteasa (The Empress) 3 – Împărăteasa (The Empress)
Împarateasa semnifică dagoste necondiţionată, bogăţie, fertilitate, progrese încete dar stabile şi de durată, armonie şi creativitate. Cartea semnifică şi o mamă, graviditate şi toate femeile pline de dragoste din jurul nostru.

Împărăteasa este întotdeauna o carte pozitivă pentru că reprezintă acele idealuri pe care toţi le dorim – dragostea adevărată, prietenul adevărat, adevăratul potenţial al creaţiei. Împărăteasa ne ridică moralul prin capacitetea ei de-a ne oferi dragoste şi siguranţă.

Cartea apare atunci când suntem foarte creativi şi ne folosim inteligenţa într-un mod adecvat. Apare pentru persoane foarte creative, şi este şi o carte a bogăţiei materiale. Împărăteasa poate semnifica o firmă sau o interprindere care merge foarte bine şi care aduce roade.

Împărăteasa este însă şi o carte care ţine de colaborare şi de mediul social. Creativitatea are legatură cu lumea socială.

Ce este negativ în această carte este dorinţa împaratului de-a o regula, lucru care nu este neaparat negativ. Depinde de situaţie. Interpretare: Cartea înseamnă fertilitate, bogăţie, dragoste adevărată, creativitate. Cartea mai înseamnă şi generozitate la graniţă cu ignoranţa.

O alta interpretare: Împărăteasa reprezintă latura dominantă şi progresivă a femeilor. Reprezintă de obicei femei mature: mama, bunica, mătuşa etc. care datorită vârstei sau a cunoştinţelor a primit un anumit loc în societate sau alta ierarhie. Prost aspectată, şi cu cărţi proaste în jur, poate semnifica abandonul şi excluderea acestor femei capabile dintr-un cerc sau sferă. Dacă nu este prost aspectată, împărăteasa anunţă control asupra situaţiilor, reflexie matură asupra problemelor, responsabilitate şi disciplină. Capacitate de-a munci. Activitate. O carte pozitivă pentru o femeie.

Poziţie întoarsă: Vorbe goale. Bârfe. Lipsa de ambiţie şi chef de muncă. Neglijenţă. Pentru o mama, înseamnă prea multă nevoie de a-şi domina soţul sau copiii. Pentru o şefă, înseamnă că ea încearcă să domine prea mult angajaţii.

4 – Împăratul (The Emperor) 4 – Împăratul (The Emperor)
Împăratul semnifică autoritatile din viaţă noastră, acele forte care sunt în jurul nostru şi care au puterea să ne schimbe viaţa într-un fel sau altul – în bine sau în rău. Împăratul semnifică de aceea putere lumească. Împăratul înseamnă de obicei o putere care reprezintă un obstacol în calea noastră, adică intrăm într-un conflict cu autorităţile. Vrem să facem ceva, dar suntem împiedicaţi de o persoană cu autoritate şi putere. Împăratul semnifică acea nevoie de-a se subordona pentru că aşa cere situaţia.

Interpretare: Împăratul poate să semnifice şefii noştri, oameni cu putere, autorităţi de tot felul, un tată sau un soţ, la fel ca legea şi ordinea. Împăratul semnifică însă şi rigiditate, masculinitate, capul familiei, bunicul, tata, şi protecţia care vine din partea lui. El vrea binele tuturora, dar metodele lui pot fi concepute ca inflexibile, rigide şi conservative.

Alta interpretare: Împăratul semnifică acei bărbaţi care au dobândint putere în viaţă, care sunt puternici, au puterea deciziei şi care au triunfat în viaţă. Împăratul reflectă deasemeni şi administraţie şi instituţiile oficiale. Împăratul ajută sau încurcă depinzând de carţile din jur. Mai poate însemna şi bărbaţii din viata noastră: soţ, tată, bunic, unchi, etc. Simţul responsabilităţii. Ajutorul şefilor şi a autorităţilor. O carte pozitivă pentru bărbaţi dar nu la fel de pozitivă pentru femei (pentru că ar putea să însemne că este dominată).

Poziţie întoarsă: Conflict cu autorităţi, soţul, tatăl, etc. Lista de responsabilitate. Promisinuni neţinute. Iluzii. Lupta cu autorităţile.

5 – Marele Preot (The High Priest) 5 – Marele Preot (The High Priest)
Marele Preot reprezintă dorinţa noastră de-a face parte dintr-un anumit grup, dar şi obligaţia de-a ne acomoda într-o cultură şi de-a prelua unele valori de la alţii. Cartea reprezintă toţi învăţătorii din viaţa noastră şi presiunea socială care se naşte atunci când nu ne comportăm conform regulilor sociale sau cele de bun simţ. Marele Preot reprezintă morala, normele şi locul fiecăruia în societate. Marele Preot este cu alte cuvinte puterea socială care apare de la grupurile din jurul nostru.  Interpretare: Marele Preot apare atunci când trebuie să înveţi o lecţie. Poate fi într-un mod plăcut sau neplăcut. Cineva îţi arată cum trebuie să te comporţi sau ce este bine să faci, deşi te enervează sau nu îţi convine absolut de loc. Marele Preot poate reprezentă educaţia, întâlnirea elevului cu instituţia învăţământului. El reprezintă morala organizată şi ideile morale care fac parte din gândirea omului, despre ce este bine şi ce este rău.

Alta Interpretare : Proiecte mari, promisiuni mari, iluminare, sentimente de umanitarism şi solidarism. Speranţă şi iluzie. Bunătate. Putere de a convinge.

Poziţie întoarsă: Fraudă, criminalitate, fanatism. Persoana este înşelată sau se înşeala pe sine însuşi. Deziluzie.

6 – Îndrăgostiţii (The Lovers) 6 – Îndrăgostiţii (The Lovers)
Îndrăgostiţii, The Lovers reprezintă dragoste şi uniune dar şi nevoia de-a alege între inimă şi cugetare. De cele mai multe ori, este destul de greu să faci acest lucru. Cartea poate indica o decizie complicată dar şi nevoia de-a găsi un echilibru atunci când voinţa este împarţită în 2 direcţii diferite. când apar îndrăgostiţii, poţi să te aştepţi la o decizie destul de grea. Dacă ai de gând să mergi pe un anumit drum, un alt drum apare şi îţi va fi greu să alegi, pentru că le doreşti pe ambele. Deasemeni – nu poti să ştii ce pierzi când alegi o alternativă sau alta. Cartea anunţă complicaţii în alegeri şi decizii. În relaţii, cartea poate însemna o drama, deoarece a treia persoana întra într-o relaţie. Tu poţi fi oricare din aceşti trei. Interpretare: Cartea nu înseamnă numai dragoste şi frumuseţe aşa cum ne-am putea aştepta, ci şi greutăţi, obstacole şi încercări de tot felul şi decizii foarte grele.

O altă interpretare:  Îndrăgostire. Indecizie. Împreună cu 3 de pentagrame sau 3 de cupe, nuntă sau căsătorie.

Poziţie întoarsă: Deziluzie în dragoste, singurătate, îţi este greu să gaseşti o cale să te reîmpaci cu cineva. Decizie foarte greşită. Împreuna cu Cavalerul de Pentagrame, o alege proastă în dragoste, sau dragoste necorepunzătoare.

7 – Faetonul sau Carul (The Chariot) 7 – Faetonul sau Carul (The Chariot)
Faetonul apare de cele mai multe ori atunci când simţim împotrivire din partea celorlalţi, care deseori duce la frustraţie. Frustraţia ne face nesiguri pe noi, şi riscăm să ne comportăm necumpătat sau într-un mod impulsiv şi dăunator nouă înşine.

Faetonul reprezintă capaciteatea noastră de-a controla situaţia în care ne aflăm, de-a pune totul în mişcare după un timp de nesiguranţă, împotrivire sau stagnare.

Faetonul înseamnă adesea un control brutal asupra situaţiei sau celor din jur, dar poate însemna şi călătorii cu maşina, tren sau autobuz. Faetonul semnifică şi victorie peste duşmani, război şi militari. Interpretare:  Cartea înseamnă război şi răzbunare, dar şi victorie sau triumf. De multe ori este vorba despre triumful voinţei.

O altă interpretare: şaptele în tarot înseamnă de obicei perioade de schimbări şi de triunf. Carul cu numarul 7 din Marea Arcana nu este exclus. Cartea înseamnă o luptă care se petrece în consultant, sau consultantul duce o luptă cu alţii, apropiaţi sau depărtaţi, puternici sau slabi. Cartea înseamnă triunf şi control asupra situaţiei. Consultantul învinge. Dificultăţile sunt depăşite. Promoţie la munca, câştig în afaceri, învingerea concurenţii, putere peste duşmani.

Poziţie înversă: Confrontare, război, luptă. indecizie în faţa problemelor. Incapacitate de-a fi stăpân pe sine şi pe situaţie. Pierdere de poziţie. Eşuare în afaceri. Înfrângere. Orgoliu şi mândrie prea mare, prostească. Incapacitate de-a recunoaşte că ai nevoie de ajutor. Mare eşuare dacă nu acţionezi acum.

8 – Forţa (Strength) 8 – Forţa (Strength)
Forţa reprezintă puterea noastră de-a rezista în situaţii foarte grele, situaţii care ne testează nervii, răbdarea şi rezistenţa psihologică sau mentală. Oamenii pot de obicei să reziste prin cele mai cumplite situaţii – foamete, lagăre, catastrofe naturale, umilinţă sau împotrivirea soartei.

Forţa reprezintă forţa noastră interioară, este vorba de-a ne autoeduca impulsivitatea şi frustraţia. Forţa reprezintă de aceea puterea noastră de-a accepta că lucrurile uneori nu sunt perfecte, că nu primim totul gratis sau ceea ce vrem, şi că trebuie să înfruntăm obstacole în drum spre îndeplinirea ţelurilor.

Faetonul reprezintă control exterior, pe când Forţa reprezintă control interior. Forţa interioară este un lucru pe care toţi, o dată în viaţa trebuie să o cultivăm, nevoiţi de împrejurări. Interpretare: Cartea înseamnă forţă, energie, curaj, succes prin rezistenţă, perseverenţă dar şi mari încercări.

O altă interpretare: Capacitatea de-a întâmpina şi rezolva orice problemă. Strălucirea personalităţii puternice. Ierarhie, direcţie. Bune calităţi care pot fi folosite într-un mod util, dar consultantul trebuie să le folosească, să se străduiască un pic.

Poziţie inversă: Exagerării, lipsa de inteligenţă. Fraudă. Înşelăciune. Vânzare frustrantă. Prea multă delăsare. Boală posibilă.

9 – Eremitul (The Hermit) 9 – Eremitul (The Hermit)

Eremitul ne face pustnici, ne face să simţim nevoia de-a trăi o perioadă singuri cu gândurile noastre. Singurătatea este de cele mai multe ori aleasă de noi însuşi. Ori simţim că lumea din jur nu ne mai satisface, ori avem nevoie să gândim profund pentru a ajunge la mari conlvuzii, pentru a lua mari decizii, sau pur şi simplu pentru a ne lua timp să înţelegem ce s-a întâmplat.

Cartea semnifică uneori şi singurătate pe care noi nu am ales-o singuri, dar şi persoane filozofice, cercetători, poeţi şi scriitori.

Eremitul poate semnifica nevoia de-a aprofunda întrebările existenţiale, şi de-a fi singuri în durerea noastră. Uneori, eremitul poate semnifica un profesor sau o carte care ne dă nişte sfaturi. Interpretare: Eremitul înseamnă grijă, precauţie şi aşteptare, dar şi corupţie, dezamăgire şi înşelăciune.

O altă interpretare: Trebuie să fii prudent. Trebuie să duci o muncă serioasă de gândire, înainte de-a lua o decizie. Bun muncitor, şi o persoană care are succes în studii. O îndreptare lentă dar sigură spre îndeplinirea ţelurilor.

Poziţie întoarsă: Cosultantul este pe punctul de-a comite o eroare deşi a fost avertizat. Egoism, nerăbdare. Etapă mai proastă, de criza. Moment prost pentru a lua orice fel de decizie. Consultantul nu vrea să vadă lucrurile aşa cum sunt de fapt. Eroare.

10 – Roata Norocului (Wheel of Fortune) 10 – Roata Norocului (Wheel of Fortune)
Roata Norocului reprezintă întâmplări în viaţa noastră care apar subit şi care ne îmbunătăţesc viaţa. Par a fi date de sus, pentru că prea se potrivesc cu ceea de care avem nevoie. Când apare această carte, putem să ne aşteptăm la o schimbare – de obicei în bine, însă nu întotdeauna.

Roata Norocului poate simboliza şi fatalism, credinţa în soartă şi credinţa într-o ordine divină. De cele mai multe ori însă, deoarece noi singuri ne facem soarta, Roata Norocului nu este altceva decât rezultatul fericit sau nefericit a acţiunilor noastre – un rezultat care ne poate schimba viaţa în mai bine sau în mai rău. Interpretare: Cartea aduce de obicei noroc şi fericire, şi o îmbunătăţire a situaţiei în care ne aflăm. În unele cazuri aduce o schimbare în mai rău, dar asta este foarte rar cazul. S-ar putea să aducă noroc într-un ghinion aparent.

O altă interpretare:  Noroc, noutăţi bune, premiu, recompensă, noroc în jocuri. Lângă cărţi de cupă, noroc în dragoste. Lângă o carte de pentagrame, noroc în bani. Lângă cărţi de bastoane, noroc la muncă. Lângă cărţi de sabii, probabil o însănătoşire subită.

Poziţie întoarsă: Norocul poate fi doar aparent. Se poate să fie un ghinion mascat. Curând încep nişte timpuri mai putin norocoase. Ai grijă! Incapacitate de-a schimba situaţia în mai bine. Premii sau câştiguri foarte mici. Uneori, noroc în tot ghinionul.

11 – Dreptatea (Justice) 11 – Dreptatea (Justice)
Dreptatea apare atunci când luăm consecinţele acţiunilor noastre. De cele mai multe ori primim ceea ce merităm.

Cartea semnifică adevăr şi dreptate, dar şi puterea de-a lua controlul asupra unei situaţii nedrepte.

Unii înterpretează Dreptatea căa o carte în care ai de aface cu legea, poliţia, judecătoria, pe când alţii interpretează Dreptatea în sensul unei dreptăţi divine – karma – adică, în sensul că mereu primim ceva negativ în urma unei fapte rele deşi în alta forma, şi ceva pozitiv pentru o faptă bună.

Dreptatea este însă o carte care cere şi seriozitate şi responsabilitate. Cartea poate fi luată ca o ameninţare, că poţi plăti în modul cel mai neplăcut pentru o faptă ilegală sau greşită. Interpretare: Cartea semnifică triumful dreptăţii, lege, adevăr, control şi poate semnifica şi unele contracte.

O altă interpretare: Societate, pact, schimb, negociere. Soluţia problemelor legale. Hârtii care ajung cu bine. Studii care se termină cu bine. Orientare bună în viaţă. Dorinţa consultantului de-a primi dreptate şi dorinţa de-a trăi într-o lume justă. Legea este de partea consultantului.

Poziţie întoarsă: Prejudecăţi, nedreptăţi, iritabilitate. Negocierile nu merg bine sau nu ajung nicăieri. Soluţii legale nu sunt. Nereusşită în studii. Probleme cu hârtiile. Incapacitate de-aşi plăti datoriile. Probleme legale grave mai ales dacă 8 de spade sau Turnul sunt prezente.

12 – Spânzuratul (The Hanged Man) 12 – Spânzuratul (The Hanged Man)
Spânzuratul nu este o care pozitivă. Cartea semnifică de cele mai multe ori o stagnare, piedici, dezamăgire, umilinţă, vinovăţie, sacrificii, a fi folosit de alţii, sau a se face de râs. S-ar putea să deveniţi ţap ispăşitor.

Uneori cartea înseamnă că nimic nu se întâmplă, că nu merg lucrurile mai departe oricât am încerca şi un sentiment de neajutorare cumplită.

Spânzuratul poate însemna în cel mai rău caz, că suntem judecaţi pe nedrept de alţii şi că nu prea avem ce să facem – nu putem schimba lumea şi nici concepţiile oamenilor – însă, putem să ni le schimbăm pe ale noastre. Vom vedea poate altfel lucrurile şi încet încet vom putea răzbi.

Cartea semnifică sacrificii mari şi încercări groaznice, dar poate însemna şi intuiţie şi inteligenţa câştigată prin a înfrunta dificultăţi în viaţă.

13 – Moartea (Death) 13 – Moartea (Death)
Moartea înseamnă de cele mai multe ori un sfârşit, şi o schimbare tot odată, care înseamnă un nou început. Cartea semnifică de cele mai multe ori o transformare a gândirii sau a comportamentului. Sfârşitul arătat de această arcana majoră nu este de obicei un sfârşit negativ, ci în cele mai multe cazuri, înseamnă o eliberare şi o schimbare înspre bine.

Interpretare: Cartea apare când ceva este pe cale să se termine – o relaţie, o slujbă, o fază în viaţă. Cartea înseamnă noi gânduri şi învăţăminte, şi noi perspective despre viaţă. Dacă pui o întrebare şi vrei un răspuns categoric – Da sau Nu – Moartea înseamnă sigur NU.

O altă interpretare: Schimbare mare. O situaţie se termină, cu bine sau cu rău. Lângă As de pentagrame, situaţia se termină cu un câştig financiar. Dacă Moartea se află lângă Turn, atunci rezultatul este fatal şi poate însemna chiar şi moarte fizică sau o boală foarte grea.

Poziţie întoarsă: O situaţie sau problema se termină dar cu mare violentă. Separare. Accident grav. Moarte. Boală grea sau incurabilă. Mare ghinion.

14 – Echilibrul (Temperance) 14 – Echilibrul (Temperance)
Echilibrul semnifică nevoia de echilibru în viaţă. De multe ori suntem nevoiţi să facem fel de fel de compromise pentru a putea convieţui. Cartea înseamnă că atingem scopurile numai parţial, dar că suntem mulţumiţi şi aşa. În relaţii, cartea înseamnă că trecem peste diferenţele dintre noi şi ne acceptăm reciproc aşa cum suntem. Interpretare: Echilibrul semnifică şi generozitate, acceptanţă şi dorinţa de-a evita conflicte. Pe scurt, Echilibrul înseamnă căutarea unui sens a echilibrului prin a compensa ceva bun cu ceva rău. Cartea poate însemna şi economie, acomodare şi grijă.

O altă interpretare: Maturitate, încredere în sine, solidaritate, umanism. Ajutor de la prieteni la timpul cuvenit.

Poziţie întoarsă: imaturitate, neîncredere în sine. Fanatism politic. Scepticism. Dezechilibru mental. Obsesii. Ajutor neprielnic care mai mult te încurcă.

15 – Diavolul (The Devil) 15 – Diavolul (The Devil)
Diavolul înseamnă că întâlnim o tentaţie în calea noastră, sau că suntem ispitiţi. Nu mai gândim şi simţim şi acţionăm greşit. Gândim şi facem lucruri greşite, lucruri care nu ne stă în fire, şi lucruri care mai devreme sau mai târziu ne vor costa scump.

Cartea poate însemna o dependenţă – de bani, alcool, droguri, medicamente, sex, sau impulsuri de agresivitate necontrolabilă. Suntem sclavii acestor impulsuri, reflexe şi slăbiciuni, şi ne simţim neajutoraţi.

Diavolul înseamnă şi egoism, zgârcenie, manipulaţie, bârfe, minciuni, ură, dorinţa de-a distruge, gelozie, invidie, etc. Dacă cartea este în poziţia oamenilor din jurul tău sau mediul înconjurător, asta înseamnă că cineva îţi vrea răul. Dacă Diavolul te reprezintă pe tine, înseamnă că eşti influenţat de forţe deosebit de negative. Uneori cartea poate simboliza o dependenţă sentimentală de cineva care nu ne iubeşte sau care ne înjoseşte în ultimul hal. Interpretare: Cartea poate însemna uneori răutate, ură, viclenie, violenţă şi situaţii care ne pune viaţa în joc într-un mod sau altul dar şi încercări extraordinare de-a depăşi situaţii negative. De multe ori apare atunci când te simţi neputincios în faţa unei situaţii sau unui om care are putere peste tine sau care a câştigat.

O altă interpretare: Tendenţa de-a se ocupa cu ştiinţele oculte, în special cu vrăjitorii şi farmece. Ambiţie periculoasă. Sexualitate exagerată şi bolnavă. Infecţie în organele sexuale. Materialism. Incapacitate de-a renunţa la ce posedezi – bani, un lucru sau o persoană.

Poziţie inversă: Superstiţie. Sentiment de persecuţie. Conştiinţa încărcată. Tentaţie de-a face lucruri ilegale. Fanatism religios sau spiritual. Consultantul poate să sufere în scurt timp de nişte fenomene paranormale. Impotenţă. Mizerie economică sau morală.

16 – Turnul (The Tower) 16 – Turnul (The Tower)
Turnul simbolizează evenimente catastrofale în viaţa noastră – atunci când ne pierdem banii, casa, siguranţa, munca, sau pe cineva apropiat. Evenimentele sunt destul de repezi – şi nu întotdeauna realizăm ce s-a întâmplat chiar atunci.

Cartea înseamnă de cele mai multe ori o traumă psihologică, dar uneori poate însemna o schimbare radicală în viaţa noastră care, deşi aleasă de noi – poate fi greşită, sau poate duce la mari pierderi.

Turnul poate însemna şi realizarea unor lucruri, care ne fac să schimbăm direcţa vieţii noastre. Ne trezim pur şi simplu la realitate. Turnul este de aceea de multe ori necesar în viaţa noastră – pe ruinele sale, clădim întotdeauna ceva nou.

Cartea aduce de cele mai multe ori ruină şi durere, şi poate însemna accidente şi catastrofe. Cu timpul însă, realizăm, că n-a fost totul chiar în zadar sau chiar atât de tragic.

17 – Steaua (The Star) 17 – Steaua (The Star)
Steaua apare de cele mai multe ori într-o etalare, după o perioadă de tristeţe şi dezamăgiri. Este speranţa că totul v-a fi mai bine. Deodată, vedem lumina de la capătul tunelului şi ne facem noi vise, noi dorinţe, şi găsim noi inspiraţii. Viaţa are din nou un sens, un scop.

Steaua poate fi interpretată greşit de unii – ca un semn că totul este bine din nou. Dar steaua nu este decât primul pas – ceva te inspiră, ceva îţi dă speranţă – nicidecum că totul s-a rezolvat. Steua nu este decât o stare de îmbunătăţire psihologică după erupţia vulcanică a Turnului, cartea nr. 16. Dar steaua poate să degenereze în Lună, cartea nr. 18, care înseamnă iluzii şi minciuni.

Cartea înseamnă şi speranşa unui viitor mai bun, dar şi pierdere şi sentimentul de abandon şi de-a fi subprivilegiat.

18 – Luna (The Moon) 18 – Luna (The Moon)
Cartea are multe interpretări: unele bune, altele rele. Ceea ce au majoritatea interpretărilor în comun este că Luna are de-aface lumea interioară a consultantului. Are de a face cu fantezii, intuiţie, interese şi puteri oculte sau paranormale. Alţii văd cartea că ceva într-u totul feminină, şi împărăteasa împreună cu Luna înseamnă graviditate.

Luna înseamnă de cele mai multe ori că nimic nu este ceea ce pare. Eşti minţit, sau ideile tale depre realitate sut greşite. Poate ai încredere în oameni gresiţi, poate eşti dus în eroare. Interpretare: Luna semnifică şi decepţie, interpretări greşite, duşmani ascunşi, chiar şi pericol. Cartea este uneori interpretată într-un mod mai extrem că frica enormă, întuneric şi groază. Într-un mod pozitiv, luna poate fi intepretată ca intuiţie mare şi vise cu semnificaţie profundă.

Altă interpretare : Graviditate, fertilitate, maternitate. Intuiţie şi imaginaţie. Casa, mama, patria, tradiţiile. Succese care vin în curând: la următoarea schimbare de fază lunară. Sensibilitate pentru femei.

Poziţie inversa: Probleme cu menstruaţia. Graviditate nedorită. Instabilitate mentală. Alcoolism şi dependenţă de droguri. Halucinaţii. Surprize proaste. Pierdere de memorie. Caracter excesiv de schimbător.

19 – Soarele (The Sun) 19 – Soarele (The Sun)
Soarele semnifică o perioadă extraordinar de bună în viaţă, când toate necazurile dispar. Viaţa este armonioasă, nedreptăţile din trecut sunt uitate, eşti sănătos, iubitor, şi te simţi bine.

Soarele înseamnă şi claritate în gând şi fapte. ştii exact ce trebuie făcut şi faci totul bine.

Soarele înseamnă şi succes în orice domeniu, popularitate şi respect de la alţii.

Pe scurt, cartea semnifică tot ce este pozitiv – fericire şi noroc în bani şi dragoste – la fel ca şi mulţumire de sine şi satisfacţie.

20 – Judecata (Judgement) 20 – Judecata (Judgement)
Judecata, Judgement sau Last Judgement, însemnând Judecata de apoi, semnifică o răfuială – cu sine însuşi, sau cu alţii. Este timpul când trebuie să stai să te gândeşti la faptele tale, la ce-a fost bine şi ce-a fost rău.

Cartea poate semnifica examene şi teste, în şcoala vieţii sau într-un liceu sau facultate.

Cartea poate însemna şi o cruce de drum – când nu ştii în ce direcţie este mai bine să o ei. Trebuie să alegi ceva – ce este mai bine nu este mereu uşor să ştii – dar cel mai important este să alegi ceva. Interpretare: Judecata poate însemna că a venit timpul judecăţii – trebuie să ei responsabilitatea şi să-ţi plăteşti datoriile. Cartea simbolizează o înnoire şi o schimbare, decizii importante şi rezultatul acţiunilor până acum.

O altă interpretare: Conştiinţa sau dobândirea conştiinţei. Judecată sau critică din partea altora. Consultantul trebuie să ia răspundere pentru faptele sale. A fi criticat de lume pentru felul în care gândeşti, te îmbraci sau pentru felul în care îţiti câştigi existenţa. Dacă sunt cărţi bune în jur, atunci succesul este garantat, dar un compromis este inevitabil. Examen sau test care, dacă-l clarifici, îţi va da o poziţie mai bună.

Poziţie întoarsă: O problemă gravă poate dărâma cam multe în viaţa consultantului, de exemplui îi dă planurile peste cap şi trebuie să o ia de la început. Consultantul este obligat să-şi plătească datoriile sau să recunoască că este vinovat şi să ia consecinţele. Examenele nu vor fi trecute.

21 – Lumea (The World) 21 – Lumea (The World)
Lumea este interpretată în sensul ei literal: lumea şi tot ce este în ea. De obicei este asociată cu străinătatea, cu îndeplinirea dorinţelor, şi cu călătoriile lungi, dar şi cu lucrurile care au ajuns la un final. De acum în colo, totul este posibil, pentru că este timpul unui nou început.

Cartea apare atunci când ai ajuns la un final. Ceva s-a împlinit. Nu mai este nimic de făcut. Apare atunci când termini cu un proiect, atunci când termini poate facultatea, atunci când ceva, bun sau rău, s-a dus până la capăt.

Nu este o carte mereu pozitivă, aşa cum zic unii. Ci poate să se finalizeze şi ceva negativ.

Cartea mai are şi de a face cu călătorii lungi, peste hotare. Interpretare: Lumea înseamnă îndeplinire, sau împlinire – ţi-ai atins ţelurile sau ai ajuns la capătul drumului. Te simţi şi în sinea ta îndeplinit. Dacă ai pus o întrebare la care vrei un răspuns categoric – da sau nu – lumea înseamnă cu siguranţă – DA. Cartea poate însemna şi călătorii lungi, cu avionul, o mutare în alt oraş, dar şi succes.

O altă interpretare : Călătorie curândă. Contacte cu străinătatea. Ai urcat mai sus în reputaţia socială, în poziţia economică sau în profesie. O tendenţă de-a trăi în străinătate. O etapă foarte bună pentru a intreprinde noi idei, de-a face noi afaceri etc. pentru că ele vor merge foarte bine.

 
Răspândeşte

Editat de SiteIeftin.eu © 2006-2017